Povestea lui Tudor – nerespectarea de catre autoritatile publice locale ale drepturilor prevazute de lege pentru copilul seropozitiv HIV
Tudor (16 ani) locuieste singur cu mama lui intr-un sat din judetul Iasi, tatal acestuia neinteresandu-se de cresterea si ingrijirea sa. A fost diagnosticat ca fiind seropozitiv in anul 2000, mama presupunand ca baiatul ar fi contactat acest virus in primii ani de viata, in timpul deselor internari in spital.
Legea 519 /2002 prevede dreptul la asistent personal angajat de catre autoritatile administratiei locale, pentru copilul seropozitiv HIV. Salariul de asistent personal al mamei si drepturile banesti acordate pentru nutritia lui Tudor sunt singurele venituri ale familiei, mama gestionand cu greu acesti bani pentru a-i asigura baiatului conditiile optime de crestere si ingrijire.
Cu atat mai greu i-a fost in situatiile in care autoritatile administratiei locale ramaneau indiferente la solicitarea mamei de a i se plati salariul de asistent personal, desi aceasta cerea doar un drept al copilului.
Au fost nenumarate randuri in care mama lui Tudor s-a confruntat cu neplata salariului de insotitor sau cu intarzierea acestei plati. Si intotdeauna primea acelasi raspuns: NU AVEM FONDURI! Aceasta alocare deficitara a fondurilor de catre primarie a condus insa la situatii de criza financiara in familia lui Tudor, mama trebuind sa se imprumute pentru a-i asigura copilului hainele sau hrana necesare. In plus mama lui Tudor era nevoita sa suporte cuvintele urate care ii erau adresate de catre angajatii primariei.
Specialisii Fundatiei „Alaturi de Voi” au solicitat primariei in mai multe randuri ca plata salariului de insotitor sa fie efectuata conform legii, insa acestia s-au confruntat cu aceeasi atitudine din partea autoritatilor locale: „Dati-ne in judecata!” au fost cuvintele acestora.
La sfarsitul anului trecut, mama lui Tudor a trebuit sa se prezinte la comisie pentru reinnoirea certificatului de incadrare intr-o categorie de handicap al copilului. Desi aceasta s-a prezentat cu documentatia la timp, eliberarea certificatului a fost intarziata din motive care nu au tinut de ea. Imediat ce a primit certificatul, aceasta s-a prezentat la primarie pentru a-l depune la dosar. Autoritatile au sanctionat-o pe mama neacordandu-i salariul integral pe luna respectiva, negandindu-se ca acest lucru afecteaza in primul rand copilul.